Tradiția românească spune că mustul se face de fete tinere, virgine, care calcă în picioare boabele proaspăt culese. Tradiția a fost înviată sâmbătă, în Ovidiu, la „Sărbătoarea mustului”, organizată de Primăria Ovidiu, cu sprijinul Cramei Viișoara.
„După revoluție, copiii noștri nu au mai cunoscut tradiția. Am renunțat ușor la Dragobete, de exemplu, și l-am înlocuit cu Valentine’s Day, am spus că Halloween-ul este mai interesant decât Dragobetele. Am vrut să le arătăm tinerilor tradiția, modul cu se face vinul. Vom încerca să venim, an de an, cu două târguri pe an”, a spus primarul localității Ovidiu, George Scupra.
„Prin viticultură ne legăm de moșii și strămoșii noștri. Cultura viței de vie are o tradiție mai mare de 4.000 de ani. Vinul este considerat sacru, pentru că îl folosim în biserică, la diferite ritualuri. Are calități sacre, dacă este consumat ponderat”, a spus Gheorghe Albu, proprietarul Cramei Viișoara.
Mai multe fete au fost spălate pe picioare chiar de el, după care au zdrobit strugurii, iar mustul a început să curgă imediat. „Sunt virgine”, a ținut să ne asigure acesta, arătând chiar și certificate medicale în acest sens. Tradiția spune că dacă sunt virgine, mustul va fi dulce, dacă nu, va fi acrișor. Locuitorii din Ovidiu și invitații lor nu au pierdut ocazia să guste. „Înarmat” cu o carafă, Gheorghe Albu s-a plimbat invitați și a umplut paharele tuturor.
„Sărbătoarea mustului” a fost condimentată cu muzică și dansuri oferite de copiii din localitate. Am văzut la eveniment mai mulți politicieni, printre care liderii PNL Constanța, Bogdan Huțucă și George Muhscină, consilieri județeni, precum George Niculescu și Marian Crușoveanu, parlamentari (Robert Boroianu), primari (Iulian Soceanu, Techirghiol). Nu a lipsit nici prefectul județul Constanța, Ioan Albu, fiul lui Gheorghe Albu. Toți au fost prezențe discrete, nu au încercat să profite politic de moment, ci au petrecut câteva clipe relaxante de weekend, alături de locuitorii din Ovidiu. Pe unii dintre ei i-am văzut cumpărând și produse tradiționale de la „Târgul toamnei”, organizat de Primăria Ovidiu și deschis inclusiv mâine, la Centrul Cultural Elena Roizen din localitate.