Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, născut în Capadocia, într-o familie creştină, a rămas fără tată din copilărie. S-a mutat, împreună cu mama sa, din Capadocia în Palestina, unde aveau mai multe averi. A intrat în serviciul militar şi, datorită vitejiei, prin osteneală, pricepere şi destoinicie, tânărul Gheorghe a ajuns conducător de armată, în garda împăratului, la vârsta de 20 de ani, după ce a trecut la Domnul şi mama sa.

Diocletian

Dacă, până la anul 303, împăratul Diocleţian nu a luat nici o măsură împotriva creştinilor, ci chiar le-a îngăduit celor vrednici să urce până la cele mai înalte slujbe în împărăţie, după acest an, din îndemnul ginerelui său Galeriu, pe care Diocleţian l-a luat ca însoţitor la domnie, a aprins prigoana împotriva creştinilor. A urmat o perioadă de persecuţie până la decretul de la Milan, din 313, prin care împăratul Constantin a dat libertate creştinilor. Prin anii 303-304 împăratul îşi aniversa 20 de ani de conducere a imperiului. Cu această ocazie a organizat manifestări megalomanice la care trebuia să participe tot imperiul. Atunci împăratul cere să fie aduşi o mulţime de creştini pentru a-i aduce jertfă, deoarece el se considera zeu. Aceştia refuză, spunând că singurul împărat este Hristos. Diocleţian a emis un edict de persecuţie a creştinilor, care a declanşat un imens val de arestări, torturi şi crime, toate sub lozinca imperială “nomen christianorum deleto” (numele creştinilor să fie şters). Împăratul a poruncit să fie arşi de vii toți creștinii. Tânărul Gheorghe care asista la această cumplită privelişte, le ia apărarea, mărturisind că este creştin, şocându-l pe împărat.

Galeriu

Diocleţian, mai mult la îndemnul lui Galeriu, a dat poruncă să fie dus în temniţă şi supus la chinuri, sperând că se va lepăda de credinţă. Au fost aduşi şi înţelepţi ai timpului pentru a-l convinge pe tânărul Gheorghe să se lepede de Hristos, să îi arate că este pe o cale greşită, dar fără succes. A fost lovit cu suliţa, bătut la tălpi, i-au pus lespezi de piatră pe piept, a fost chinuit cu roata, îngropat în var, i-au dat încălţăminte de cuie, băuturi otrăvitoare, a fost bătut cu vine de bou, dar Sfântul Gheorghe le-a îndurat stând tare în credinţă. Chiar i-a spus împăratului: „Mai lesne vei slăbi tu chinuindu-mă, decât eu fiind muncit“. Văzând cei de faţă că datorită credinţei sale a rămas viu după toate chinurile prin care a trecut, au crezut în Hristos, asta şi datorită învierii unui mort săvârşite de Sfântul Gheorghe. Printre aceştia era şi împărăteasa Alexandra, soţia lui Diocleţian, dar şi doi dregători de la curtea împăratului, Anatolie şi Protoleon. Pe aceştia doi împăratul i-a omorât primii. Diocleţian l-a ispitit pe Sfântul Gheorghe şi cu onoruri şi făgăduinţe, dar Sfântul a ales să rămână pentru totdeauna cu Hristos. Văzând că toate încercările lui sunt zadarnice, Diocleţian a dat poruncă să li se taie capetele, atât Sfântului Gheorghe, cât şi împărătesei Alexandra, dar aceasta nu a mai ajuns în mâinile călăului, ci şi-a dat sufletul lui Hristos pe drum. Astfel, Sfântul Gheorghe a suferit moarte mucenicească, prin tăierea capului, în ziua de 23 aprilie 304, rămânând de atunci zi de prăznuire pentru Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Trupul său a fost aruncat într-o groapă comună, dar creştinii l-au adus în locurile sale natale din Asia Mică, unde a început să facă numeroase minuni şi vindecări.

Potrivit statisticilor Direcţiei pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, 924.830 de cetăţeni români, dintre care 739.368 de bărbaţi şi 185.462 de femei, sunt sărbătoriţi de Sf. Gheorghe. Din totalul româncelor, 135.370 poartă numele de Georgeta, 34.623 – Gheorghiţa, Ghiorghiţa şi 14.945 – Geta. De asemenea, majoritatea bărbaţilor se numesc Gheorghe, Ghiorghe (565.509), George (144.873), Gheorghiţă, Ghiorghiţă (24.040), Ghiţă (4.946).

Sursa: http://www.istorie-pe-scurt.ro