PRIMăRIA ORAșULUI OVIDIU

ARTICOLE

 

Ovidiu. Omul Centenar – Nicolae Ţibrea, medicul comunităţii de peste şase decenii

de | aug. 10, 2018 | Comunicate de presa

În urmă cu 100 de ani, sistemul medical din Ovidiu era destul de slab reprezentat în raport cu nevoile comunităţii. Pe de o parte, satele erau arondate medicului din Ferdinand I, actuala comună Mihail Kogălniceanu. În 1939, jumătate din populaţia din Ovidiu suferea de malarie sau TBC. Cu toate acestea, documentele de arhivă consemnează faptul că populaţia era curată, îngrijită, la fel şi gospodăriile.

  În momentul în care au început lucrările la Canalul Dunăre – Marea Neagră a fost amenajat şi un dispensar nou, inclusiv cu cabinet stomatologic. Actuala clădire a centrului medical orăşenesc este ridicată în 1978, iar din anul 2000, în clădirea veche a Primăriei au fost amenajate două cabinete de medicină de familie. Alte două puncte sanitare sunt amenajate în Nazarcea şi Poiana – se arată în Monografia „Ovidiu 100”, realizată de Primăria Ovidiu.

  Din punct de vedere medical, relevantă este cariera medicului Nicolae Ţibrea, considerat medicul comunităţii de mai bine de şase decenii. A ajuns în Ovidiu în 1962, iar de atunci îşi desfăşoară activitatea neîntrerupt. A venit în localitate imediat după terminarea facultăţii şi la început a lucrat în dispensar împreună cu soţia sa, medic pediatru. Dr. Ţibrea îşi aminteşte că abia în anii ’80 a luat naştere actualul dispensar, care între timp a devenit un adevărat centru medical al oraşului. În prezent, activitatea sanitară s-a modernizat, iar cabinetele sunt dotate cu echipamente de investigaţii.

  Din 2015, Centrul medical de permanenţă din Ovidiu a primit numele dr. Nicolae Ţibrea, desemnat „Omul Centenar” de administraţia oraşului în cadrului proiectului editorial „Interviuri live”, derulat de ZIUA de Constanţa şi dedicat celor 100 de ani de la făurirea statului român.

  În prezent, medicul, în vârstă de 86 de ani, îşi practică în continuare meseria. Alături de autorităţile vremii, Ţibrea a contribuit la înfiinţarea celui de-al doilea dispensar uman din localitate. Nicolae Ţibrea susţine că actul medical în Ovidiu a fost sprijinit de fiecare primar încă din 1962 şi până în momentul de faţă. Nicolae Ţibrea a studiat medicina în Bucureşti şi este deţinător al Ordinului Sanitar. În anii ’60-’70 a fost deputat de Constanţa, iar după revoluţie a activat în cadrul Primăriei Ovidiu, unde a activat în calitate de consilier. Politica nu l-a pasionat de niciun fel şi s-a întors repede la menirea sa, medicina.

 

Sursa: https://www.ziuaconstanta.ro

Ultimele noutăți din orașul ovidiu

Vezi ultimele știri din orașul Ovidiu,  te ținem la curent cu tot ce se întamplă, de la evenimente până la anunțuri de interes public.