În orașul Ovidiu se lucrează de zor în aceste zile pentru a se finaliza ultimele detalii privind lucrările ce se realizează la începutul unui nou an școlar la grădințele și școlile din Ovidiu, Poiana și Culmea.
În perioada premergătoare startului anului școlar, autoritățile locale fac, ca în fiecare an, eforturi financiare suplimentare astfel încât toate instituțiile de învățământ de pe raza orașului să beneficieze de toate condițiile și dotările necesare unui act de învățământ la standarde moderne.
De altfel, grija pentru un act educațional de calitate și în cele mai bune condiții este una dintre preocupările primarului orașului Ovidiu, George Scupra, încă de la momentul preluării primului său mandat de primar.
În opinia sa, investițiile în educație sunt cel mai bun proiect pe termen lung.
Iar orientarea către binele copiilor din orașul său se menține în continuare, iar ca fundament stau acțiunile pe care, împreună cu echipa sa de lucru, le întreprinde în continuare pentru generația de mâine a orașului.
Astfel, cum anul școlar bate la ușă, lucrările de amenajare, dotare și modernizare a unităților de învățământ din oraș sunt și ele pe ultima sută de metri.
Astfel, la școala de la Culmea autoritățile locale s-au ocupat de renovarea și dotarea completă a sălii de sport, un proiect nou realizat de administrația locală cu fonduri proprii.
De asemenea, la grădinița Zig-Zag din Ovidiu zilele acestea se lucrează intens la montarea de pavaj cauciucat pe toată suprafața exterioară a grădiniței, totul pentru o mai mare siguranță a copiilor. Tot aici s-au făcut și renovări prin clase, acolo situația impus-o, și s-a achiziționat mobilier nou. În plus, clădirea grădiniței a beneficiat de o zugrăveală exterioară. La această unitate de învățământ învată 120 de copii.
O veste bună pentru toți copii din Ovidiu este faptul că pentru toate grădinițele din orașul Ovidiu s-au luat jucării noi, spre marea bucurie a celor mici.
De asemenea, trebuie precizat faptul că în orașul Ovidiu hrana copiilor de la grădinița cu orar prelungit este subvenționată 50% de primărie iar paza este gratuită la toate unitățile de învățământ.
Și la Liceul Tehnologic “Ion Podaru” s-au făcut lucrări: s-a reabilitat complet tot parterul, s-au schimbat ușile sălilor de clasă și grupurile sanitare au beneficiat de renovare completă. Și la școala nr. 2 din Ovidiu s-a schimbat parchetul și s-a montat mobilier nou în anumite clase. “Am depus proiectul pentru extinderea Liceului Tehnologic “Ion Podaru’’. Totodată sperăm ca și proiectul privind supraetajarea Școlii Gimnaziale Nr. 2 “Poet Ovidiu” să fie aprobat, pentru a oferi tuturor copiilor, indiferent de vârstă, accesul la un act educațional de calitate, facilitând creșterea rezultatelor școlare pe viitor”, ne declara primarul George Scupra la începutul acestei veri.
Bucurie mare pentru preșcolarii și școlarii din Poiana
La începutul anului școlar 2019 – 2020 elevii și preșcolarii vor păși pentru prima dată în cele mai noi unități de învățământ înființate în orașul Ovidiu, mai exact în satul Poiana.
Școala în care vor învăța elevii a fost construită pe terenul din fața Centrului Cultural „Gabriel Cotabiță“ din Poiana și beneficiază și de un teren de sport cu suprafață sintetică, cu o suprafață de 40×20 mp, dotat cu nocturnă. Din proiect nu s-a omis realizarea unei zone cu bănci, destinată spectatorilor. Lângă terenul de fotbal va exista un spaţiu de recreere în suprafaţă de 463 mp, cu gazon natural dotat cu bănci şi leagăne, unde se vor planta diverşi arbori. La actualul loc de joacă va fi adus nisip, iar accesul în curte se va realiza din strada Albatros.
Școala veche a fost dărâmată pentru că nu mai putea fi renovată, fiind o clădire veche de peste 50 de ani, din chirpici, cu toalete afară, așa cum sunt multe în România.
Startul lucrărilor de construire imobil grădiniță și școală generală în localitatea Poiana s-a dat la începutul lunii aprilie 2018. Proiectul a fost depus în cursul anului 2017 și este finanțat de către MDRAP în cadrul PNDL 2017-2020, etapa a II a contract de finanțare nr. 4365/ 14.03.2018.
Mai jos aveți câteva imagini prin care puteți vedea proiectul pe hârtie – din aprilie 2018 și actuala imagine de astăzi:
De asemenea, în perioada următoare urmează să intre în procedură de licitație și creșa din orașul Ovidiu pentru care autoritățile locale anunțau, în la începutul lunii iulie, obținerea unei finanțări în acest sens. Valoarea totală a proiectului este de 1.549.760 lei.
Noua clădire va dispune de sală de servire a mesei, dormitoare, cabinet medical, vestiare, grupuri sanitare, birouri și dotări la standarde europene privind siguranța și buna desfăsurare a activităților educaționale.
Creșa va fi construită pe șos. Natională, nr. 62A (în vecinătatea grădiniței „Licurici“), pe o suprafață de 246 mp, având ca regim de înălțime parter și etaj.
Proiectul este finanțat prin programul POR 2014-2020, Axa prioritară 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale.
Programul de deschidere a anului școlar 2019 – 2020, în data de 9 septembrie este următorul:
Ora 8.00: Școala Gimnazială Nr. 3 Culmea
Ora 8.30: Școala Poiana
Ora 9.00: Școala Gimnazială Nr. 2 “Poet Ovidiu”
Ora 9.30: Grădinița “Licurici”
Ora 10.00: Grădinița “Zig-Zag”
Ora 10.30: Liceul Tehnologic “Ion Podaru”
Sursa: https://ziarulamprenta.ro