Antrenorul Ștefan Ghițulescu și elevii săi au participat la o acțiune la Poiana Brașov, un prim pas pentru selecția tricolorilor în vederea participării la Campionatul Mondial din Japonia
Sportivii de la secția de karate Ashihara a CSO Ovidiu au participat, la finalul săptămânii trecute, la un stagiu de pregătire al lotului național al României, desfășurat la Poiana Brașov. La eveniment au fost prezenți cinci sportivi de la clubul din Ovidiu, Eva Ghițulescu, Vlad Toboc, Alexandru Toboc, Andreea Guriță și Alexandru Ardeleanu, alături de antrenorul lor, Ștefan Ghițulescu. Acțiunea a adunat cei mai buni 80 de sportivi de la cele mai puternice centre din țară, Constanța, Ovidiu, București, Brașov, Pitești, Băicoi și Mioveni. Principalul obiectiv al stagiului a fost de a-i testa pe sportivii aflați în lotul lărgit pentru participarea la Campionatul Mondial, care va avea loc în luna noiembrie în Japonia, la Matsuyama. Evenimentul de la Poiana Brașov reprezintă un prim pas pentru selecția și pregătirea tricolorilor pentru cea mai puternică competiție internațională din acest an.
“Pentru noi, este un an foarte important, pentru că, în premieră, Campionatul Mondial se va desfășura în Japonia, locul unde mișcarea Ashihara a luat naștere. Este o onoare și o mare ocazie atât pentru sportivi, cât și pentru antrenor, să participăm la un astfel de eveniment, care se desfășoară chiar în locul în care a început totul. Am încredere că CSO Ovidiu va fi reprezentat de cât mai mulți sportivi la acest Campionat Mondial”, a declarat antrenorul Ștefan Ghițulescu.
Principalul criteriu de selecție îl reprezintă Campionatul Național de Karate Ashihara la kata și kumite, care va avea loc la finalul lunii martie. Primii doi clasați la fiecare categorie vor fi convocați la lotul național al României, în vederea participării la Campionatul Mondial. Sportivii de la CSO Ovidiu se numără printre favoriți, ținând cont că la ediția de anul trecut au cucerit 5 medalii.