Istoria Dobrogei, incepe sa fie astazi din ce in ce mai bine cunoscuta. Cercetarile recente facute de numerosi cercetatori pe baza documentelor vremii si a urmelor arheologice au demonstrat pe baza unei minutioase si competente analize ca, inainte de reintegrarea provincei la Romania in anul 1877, in intreg evul mediu si in epoca moderna, prezenta romanilor pe acest pamant a reprezentat o realitate vie si durabila.
Orasul Ovidiu se afla asezat pe soseaua nationala ce leaga cel mai mare port al Romaniei – Constanta – de capitala tarii, intr-o zona favorabila dezvoltarii agriculturii. Asezarea este situata in partea de est a judetului, la 44 gr.15”latitudine nordica si 28 gr.58” longitudine estica, pe malul vestic al lacului Siutghiol, care o desparte de renumita statiune Mamaia, la numai 10 km. nord de municipiul Constanta.
Localitatea Ovidiu s-a dezvoltat din timpuri stravechi ca sat de agricultori si pescari. Cele mai vechi urme omenesti din zona insulei Ovidiu si a imprejurimilor lacului Siutghiol sunt din paleoliticul mijlociu, dar cercetarile arata ca stratul cel mai profund de locuire este cel traco-get peste care s-a suprapus cel geto-roman. Alaturi de populatiile daco-getice-scitice deopotriva de vechi inca din secolul al VII-lea i.e.n. s-au intemeiat aici colonii grecesti, in vecinatatea orasului la numai 10 km. departare fiind vestita colonie a Tomisului, iar in partea de sud a localitatii, pe malul lacului s-au gasit urmele unui castru roman si a unui apeduct ce se pare ca aproviziona asezarea de pe insula. Legat de numele insulei se pune intrebarea daca a existat vreo legatura intre acest toponimic dobrogean din timpurile noastre si marele poet latin Ovidiu, exilat in Tomis in anii 9-17 e.n. iar la baza stau numeroasele legende care au circulat in popor. Dupa una din legende cei doi stejari batrani ce se inalta pe insula, ar fi fost plantati de Ovidiu iar alta spune ca mormantul marelui poet s-ar afla undeva pe insula. In sprijinul acestor legende vin cercetarile arheologice si stabilind corelatia dintre elementele de cultura materiala de apartenenta romana gasite pe insula si in imprejurimi, de ce n-am admite ca tinutul acesta, loc de inspiratie poetica, de recreatie sufleteasca, sa fi constituit coltul de refugiu al autorului “ Tristelor si Ponticelor ”.
Ca asezare, dupa documentele vremii, localitatea Ovidiu ar data de prin 1650, sub denumirea de Siliste, fiind compusa din cateva case, care mai tarziu din cauza distrugerilor si a lipsei de apa se va muta pe malul lacului Siutghiol, redenumindu-se in Canara. De la infiintare si pana in 1930 satul a purtat numele de Canara, nume de origine turca ce se traduce prin “loc de unde se scoate piatra “, deoarece in imprejurimi se afla ingramadiri de dealuri pietroase unde s-au deschis cariere din cele mai vechi timpuri.
Satul Canara a apartinut inainte de 1880 comunei Anadalchioi asezata la 3 km spre nord de Constanta pe soseaua ce duce la Tulcea iar intre 1880-1909 intra in componenta comunei Palazu Mare. Din anul 1909, luand o dezvoltare mai mare decat comuna de resedinta Palazu Mare, satul Canara a fost declarat comuna de resedinta si pentru Palazu Mare pana in anii 1920-1922, cand Palazu Mare se separa definitiv de Canara. In anul 1930 Canara va primi numele de Ovidiu dupa mica insula Ovidiu din lacul Siutghiol ce se afla in dreptul localitatii la o departare de circa 100 m. Lacul Siutghiol (nume turcesc ce inseamna lacul de lapte – cu apa dulce ) la nord de Constanta, pastreaza numele lui Ovidiu, fapt consemnat de harta din 1722 a geografului vienez Tobias Lother.
Orasul este scaldat in partea de est de apele lacului Siutghiol, in nord-est de Canalul Dunare – Poarta Alba – Midia, in sud-est se gaseste cartierul Palazu Mare, ce apartine orasului Constanta, in vest comuna Poarta Alba iar in nord Mihail Kogalniceanu. Suprafata orasului este de 8198 ha si este asezat pe podisul Dobrogean avand un aspect tabular, usor inclinat spre lacul Siutghiol. Acest podis este constituit din calcare mezozoice asezate pe marne si din calcare tertiare acoperite cu o manta grea de loess, din aceasta cauza vaile sapate de riu, sunt lipsite de apa. Zona dintre M.Kogalniceanu si Constanta in care se incadreaza orasul Ovidiu, are un relief putin ondulat si presarat cu movile izolate. In vestul satului Lumina, la 2 km. se afla Movila Inchinata, cu altitudinea de 95 m., in nord-est se afla Movila Ciobanoaia, cu o altitudine de 90 m. iar pe hotarul sudic al satului Poiana se afla Movila Cocosu, cu o altitudine de 83,5 m.
Teritoriul acestei localitati este strabatut de cateva vai, care datorita stratului de leoss, nu pastreaza apa. Valea Canara, scurta, larga, seaca pe directia sud-vest – nord-est, care se termina in lacul Siutghiol, se afla la sud de orasul Ovidiu. Valea Silistei isi are obarsia la nord de Movila Ovidiu, pe directia nord-est – sud-vest, trecand pe la nord – nord-vest de satul Poiana. In partea de vest a orasului si la vest de satul Lumina, se gaseste Valea Adanca, ce este orientata de la nord-est spre sud-vest.
Ca resurse naturale, in perimetrul localitatii Ovidiu se gasesc depozite de calcar, care au inceput sa fie exploatate inca din cele mai vechi timpuri, dar mai intens dupa inceperea portului Constanta. In formatiunile jurasice se mai gasesc zacaminte de dolomita cu calitati industriale reprezentate prin trei perimetre, in prezent exploatarea zacamantului facandu-se in cariera pentru necesitatile locale.
Conditiile fizico-geografice de pe teritoriul localitatii Ovidiu asigura existenta unui ecosistem de stepa dar si a unui ecosistem acvatic ( lacustru ). Zona stepei cuprinde cea mai mare parte a teritoriului. Ea a fost destelenita si cultivata cu cereale, plante tehnice si pomi fructiferi: orz, ovaz, grau, porumb, floarea soarelui, sfecla de zahar, vita de vie, piersicul, caisul, etc.
In zona lacului Siutghiol vegetatia este dominata de stufarisuri formate din trestie, papura, pipirig, rogoz, s.a., la care se mai adauga plante submerse ca broscarita si penita .
Cateva elemente de ordin social-economic fixeaza locul localitatii Ovidiu intre celelalte localitati ale judetului cum ar fi un spor natural destul de insemnat, justificand evolutia numerica a populatiei, prezinta insa valori deosebit de mari ale sporului migratoriu datorita asezarii geografice, dezvoltarii puternice a activitatilor industriale in zonele apropiate – municipiul Constanta – care influenteza mobilitatea teritoriala a populatiei.
In perioada de pana in 1989 ponderea deosebita in potentialul economic era detinuta de industrie, concretizandu-se in urmatoarele unitati industriale sau industrial-agrare: termocentrala Ovidiu, sectia de prefabricate din beton armat si simplu, carierele de piatra, fabrica de conserve din legume si fructe, trei cooperative agricole de productie, o baza de aprovizionare tehnico-materiala, doua ferme ale Intreprinderii de stat Murfatlar si M. Kogalniceanu si intreprinderea intercooperatista pentru producerea nutreturilor combinate.
Revolutia din 1989 si perioada care a urmat, trecerea la o economie de piata, restructurarea unor intreprinderi si transformarea lor in societati cu capital privat, au influentat dezvoltarea economica a localitatii. Au disparut o serie de intreprinderi si au aparut altele noi. La ora actuala exista urmatoarele unitati industriale sau agrar-industriale: exploatatiile de cariera
( Dobromin S.A. si Uranus-Pluton S.R.L.), Portul Ovidiu la Canalul Dunare-Poarta Alba-Midia ( unde se incarca si se descarca balastru si nisip), Ecluza 1 (Canal), Fabrica de conserve “Munca”, Agroserv ( piese agricole), Baza 13 Ovidiu (aprovizionare pentru sectorul agricol), fabrica de confectii, un depozit de medicamente si unul de chimicale „ BIOCHEM”, S.C. METACOM S.R.L. , S.C. ASTEK S.R.L., S.C. CONGAZ S.A., S.C. DA VINCI S.R.L.
Se stie ca cele doua componente fundamentale ale evolutiei unei populatii sunt natalitatea si mortalitatea, la nivelul unei localitati intervenind si migratia populatiei.
Analiza fenomenului demografic din orasul Ovidiu in perioada 1899-2002, arata o scadere a mortalitatii, mai ales in ultimele patru decenii, dar in acelasi timp un progres puternic al natalitatii in jurul anului 1968.
Evolutia indicelui natalitatii: pentru anii 1939-1940 s-au inregistrat 45 nasteri, apoi se observa o crestere brusca in 1967 inregistrandu-se 185 nasteri, in 1977 – 235 nasteri, iar dupa 1990 se observa o scadere sub 100 nasteri.
Evolutia indicelui mortalitatii: in perioada 1902-1941 a inregistrat valori intre 35% in 1902 si 21% in 1941, in 1951 era de 21%, dupa care a urmat o descrestere continua ajungand in 1976 la valoarea de 6,7%, iar in perioada actuala se inregistreaza o crestere la aproximativ 10%.
Morbiditatea constituie unul din indicatorii necesari in aprecierea evolutiei numerice a populatiei. Indicele morbiditatii (exprimat in numarul de imbolnaviri la 1000 de locuitori ) a inregistrat in perioada 1966-1977 valori cuprinse intre 49 si 28, constatandu-se o crestere a indicelui in special vara, datorita frecventei mari a afectiunilor digestive. Pana in 1946 faceau ravagii frigurile si tuberculoza. In anul 1938 s-au inregistrat in localitate 670 de cazuri de malarie, ceea ce reprezenta la data respectiva 50% din populatia comunei.
Mortalitatea infantila, destul de ridicata pana in 1941 – 23%, a scazut puternic, ajungand in anii 1971-1977 la valoarea de 3,03%.
Din documentele aflate la Primaria orasului Ovidiu reiese ca in anul 1928, din 5 nascuti vii, numai 3 atingeau pragul maturitatii 20-60 de ani. In anul 1956 durata medie de viata ajunsese la 63 de ani, in 1964 la 65-68 de ani, in 1977 la 68-70 de ani, iar in prezent, din pacate a scazut la sub 65 de ani.
Sporul natural: masurile pe linie de stat luate dupa 1966 au dus la o modificare substantiala a sporului natural, care incepe sa inregistreze cresteri ajungand la 19,9% in 1977- an record, apropiindu-se de sporul cel mai ridicat din tara de 20,3%.
Nuptialitatea: desi eveniment demografic, casatoria si frecventa ei in cadrul unui popor sunt puternic influentate de factorii social-economici, de traditie, de obiceiuri si factori psihologici. Daca in 1902 se inregistrau doar 8 casatorii, numarul acestora avea sa creasca, astfel ca in 1940 s-au inregistrat 29, in 1956 – 75, in 1966 – 97 si in 1977 – 150 de casatorii. Dupa anul 1990, numarul acestora a scazut , astfel ca in 2002 s-au inregistrat 77 de casatorii.
Evolutia numerica: Mobilitatea populatiei are radacini istorice adanci in tara noastra, sub forme individuale sau colective, ca nomadism sau transhumanta in timpurile cele mai vechi si ajucat un rol pozitiv in viata social-economica. Dupa razboiul de independenta din 1877 si realipirea Dobrogei la Romania, in aceasta regiune au fost colonizate familii de romani din diferite zone ale tarii. Localitatea Canara (Ovidiu) s-a dezvoltat prin venirea a 60 de familii de cojani din judetele Braila si Ialomita. Cojanii reprezentau 70% din numarul celor colonizati, restul de 30% fiind mocani din judetele Brasov si Sibiu. Alaturi de acestia se aflau aici si pastorii transilvaneni care din vremuri indepartate se stabilisera cu oile la pasunat.
Datele recensamantului din 1902 arata ca existau la acea data in localitatea Canara (Ovidiu) un numar de 963 de locuitori, 173 de familii stabilite definitiv, 233 de stabiliti vremelnic(argati,ciobani), iar in Poiana – sat care din punct de vedere administrativ se incadreaza orasului Ovidiu, se inregistrau 178 de persoane,46 de familii stabilite definitiv si 9 persoane stabilite vremelnic.
Din punct de vedere al componentei nationale, in anul 1902 populatia localitatii Canara (Ovidiu) era formata din 277 de romani, 256 de tatari, 144 de bulgari, 2 germani si 276 – alte nationalitati. In satul Horoslar (Poiana), populatia era formata din 10 romani, 26 de tatari si 142 de germani.
Datele recensamantului din 1938 arata ca existau la acea data un numar de 2857 de persoane in localitatea Ovidiu, din care 1159 de romani, 457 de tatari si turci, 1042 de germani, 19 bulgari si 180 – alte nationalitati.
La recensamantul din 1977 populatia localitatii Ovidiu inregistra un numar de 17.000 de locuitori, din care 15.129 de romani, 1366 de tatari si turci si 505 – alte nationalitati.
Recensamantul din anul 2002 inregistreaza un numar de 13.500 de locuitori in localitatea Ovidiu, din care 11.585 de romani, 553 de tatari, 345 de turci, 49 de rromi, 23 de rusi lipoveni, 20 de maghiari, 8 ucraineni si 7 germani, iar dupa ultimele date statistice la inceputul anului 2005, pe raza unitatii administrativ – teritoriale Ovidiu locuiesc un numar aproximativ de 14100 locuitori.
In concluzie, pe o perioada de cel putin 75 de ani, localitatea Ovidiu s-a situat printre localitatile polarizatoare de populatie. Nu se inregistreaza decat foarte rar plecari definitive.
Mobilitatea teritoriala a populatiei este influentata in primul rand de municipiul Constanta, dupa care de orasul Navodari si Statiunea Mamaia, datorita numarului mare de persoane implicate in sectorul industrial si a celor implicate in turism.
Localitatea Ovidiu se afla pe traseul turistic al litoralului romanesc, la 10 km. de Constanta si 15 km. de Statiunea Mamaia, fiind situata pe DN 2A – drumul national Bucuresti – Constanta, care corespunde drumului european E 60.
Orasul Ovidiu are o statie CF situata pe traseul principal de cale ferata care leaga Constanta de Bucuresti, pe ruta Nazarcea – Dorobantu.
Centrul cultural din localitate are o sala de 180 de locuri, o biblioteca cu sala de lectura, doua sali de expozitii, o sala dotata cu calculatoare si o sala de biliard. Aici isi desfasoara activitatea Ansamblul folcloric “Dobrogeanca”, cunoscut atat in tara cat si in strainatate.
In oras exista un grup scolar cu clasele I – XII, trei scoli generale si patru gradinite, unde isi desfasoara activitatea atat elevi din Ovidiu, cat si din localitatile invecinate.
Stadionul are o capacitate de 2000 de locuri si este dotat cu pista de atletism.
Exista patru biserici ortodoxe si doua geamii – in structura populatiei existand o puternica comunitate musulmana.
In oras exista trei restaurante mari, cinci pizzerii si 26 de baruri, 60 de magazine, o brutarie, patru centre de prelucrare a laptelui, un abator, o carmangerie, un oficiu postal, o unitate CEC si o Cooperativa de credit (Banca Federal Coop ), doua birouri notariale, un dispensar uman, trei farmacii umane, un dispensar veterinar si doua farmacii veterinare .
Pe malul lacului Siutghiol exista o unitate piscicola a Institutului de cercetari marine din Constanta si o pescarie a SC Marin, care are exclusivitate asupra luciului de apa si care a luat masuri de interdictie a pescuitului in zona pe o perioada de 5 ani, pentru refacerea fondului piscicol.
La nord de localitate se afla Unitatea de vinificatie Nazarcea, care a fost preluata de actionari, in mare parte, Arhiepiscopia Tomisului si S.C. MURFATLAR S.A si se intinde pe o suprafata de 250 de hectare, aflandu-se in zona doua grupuri sociale Nazarcea si Culmea cu un numar total de 1240 locuitori .
Spatii de cazare in comun:
- exista un hotel de doua stele apartinand S.C. „HERBERTH’S COMPANY” S.R.L., aflat la iesirea din localitate pe DN 2A, spre Bucuresti, cu o capacitate de 60 de locuri, care are si un restaurant ce asigura aceeasi capacitate;
- exista si un mini hotel apartinand S.C. „LEVANT MARITIME” S.R.L. cu o capacitate de 80 locuri, cu o parcare proprie pentru autotiruri in tranzit;
- exista doua popasuri situate la intrarile principale in orasul Ovidiu, astfel:
- pe DN 2A dinspre Constanta Popasul Cismea apartinand S.C. PONTUS CISMEA” S.R.L.;
- pe DN 22 dinspre Tulcea, Popasul Tulcei, apartinand S.C. „TULCEA „ S.R.L.
Transporturi interne si internationale:
- aeroportul international Mihail Kogalniceanu, aflat la 12 km. nord de localitatea Ovidiu;
- cai feroviare: calea ferata Bucuresti – Constanta;
- drumuri europene: E 60 ( DN 2 )
- drumuri judetene: DJ 228
- drumuri comunale: Ovidiu- Poiana
- cai fluviale, maritime, Canalul Dunare – Poarta Alba – Midia – Navodari,
cu port in Ovidiu;
- ca mijloace de transport sunt folosite microbuze apartinand unor firme
particulare cu sediul in mun. Constanta
Bibliografie:
- Monografia Orasului Ovidiu – Primaria orasului Ovidiu
- Monografia judetului Constanta – Editura Sport-turism, Bucuresti, 1980
- C. Giurescu – „ Ştiri despre populaţia românească a Dobrogei în hărţi
Medievale şi Moderne „ Ed. Socec, Bucureşti , 1970
- Atena Herbst Radoi – „Aspecte geografice ale miscarii migratorii ale populatiei satelor din Dobrogea”