Sportivii din Ovidiu s-au întors de la Brașov cu medalii și titluri, în urma participării la Campionatul Național de Ashihara Karate.

Tinerii, de la clubul CSO Ovidiu, au demonstrat că merită să fie urcați pe podium, fiind apreciați cu titluri și medalii, în cadrul Campionatul Național de Ashihara Karate.

Sportivii au adus acasă două titluri și patru medalii obținute la probele de kata și kumite, destinate copiilor, cadeților, juniorilor, seniorilor și veteranilor.

Astfel, titlul de Campion Național i-a revenit ovideanului Trișcă Andrei, titlul de Vicecampion, obținut de Pagu Adrian, ajungând tot la Ovidiu.

Tot de la clubul CSO Ovidiu, patru sportivi au obținut locul III în cadrul campionatului: Apostol Bianca, Butacel Luiza, Chiricheș Daria și Ardeleanu Alexandru.

 

Sursa: www.constantadeazi.ro