Peste 370 de copii de la 20 de cluburi sportive din mai multe județe ale țării s-au reunit ieri, la Ovidiu, într-un maraton de dans sportiv, în cadrul celei de-a doua ediții a Cupei Ovidiu 2019 la Dans Sportiv.

A fost un spectacol de culoare, energie, zâmbet și bucurie, un eveniment pentru care autoritățile locale din Ovidiu s-au pregătit cu câteva luni înainte. Competiția sportivă a fost organizată de Federația Română de Dans Sportiv, Clubul de dans sportiv Dance World Studio Constanța în colaborare cu Primăria Orașului Ovidiu.

Dansatori, mai mici sau mai mari, la început de drum sau cu experiență de ani buni pe ringul de dans s-au reunit în sala de sport din orașul Ovidiu.

Sosiți din toate colțurile țării dansatorii și-au demonstrat talentul în acest sport în fața unui juriu de prestigiu. Acesta, la rândul său, a avut o misiune grea pe tot parcursul zilei pentru ca într-un final să-i desemneze pe cei mai buni dansatori la fiecare din cele 45 de categorii de vârstă înscrise în concurs.

Pe ringul de dans, ieri, au putut fi admirați sportivi care abia împliniseră patru ani, dar și profesioniști ai acestei arte, de peste 30 de ani, cu o bogată experiență în domeniu și cu sute de concursuri la activ.

De asemenea, în competiție au intrat și 20 de copiii din Ovidiu care frecventează cursurile de dans sportiv puse la dispoziție de Primăria Ovidiu în mod gratuit. “Trebuie să mulțumim Federației că a avut încredere în noi, înseamnă că după prima ediție au fost mulțumiți de ceea ce s-a întâmplat la Ovidiu. Avem toată încrederea că vor veni și la anul fără niciun dubiu. Este un eveniment care trebuie să continue, eu consider că abia de la a treia ediție putem spune că devine o tradiție. Meritul este în primul rând al profesoarei noastre de dans sportiv, Cosmina Drăgan, ea a reușit să convingă Federația și s-a implicat foarte mult în organizarea evenimentului și în căutarea sponsorilor. Și din Ovidiu am avut participanți. Primăria a susținut și financiar, dar mai ales logistic. Partener a fost și anul acesta Clubul Orășenesc Ovidiu”, ne-a spus primarul orașului Ovidiu, George Scupra.

Pe lângă sportivii înscriși la competiție, pe diferite categorii de vârstă, în pauze, preșcolarii celor două grădințe din Ovidiu au pregătit un moment artistic. “În cadrul concursului, am avut un scurt moment demonstrativ, un mic spectacol prezentat de copiii de la grădinițele din Ovidiu, un dans al prieteniei, așa l-am numit noi. (…) Este un sport care îi ajută pe copii pentru a fi mai siguri pe sine, le dă încredere în propriile forțe. Vreau să mulțumesc primăriei, domnului primar George Scupra, dar și părinților care ne-au susținut la organizarea acestei competiției cu final fericit”, ne-a declarat Cosmina Drăgan, antrenor de dans sportiv în orașul Ovidiu.

Chiar dacă organizarea unei astfel de competiții presupune multă muncă, la finalul celei de-a doua ediții concluziile participanților, dar și a reprezentanților Federației Române de Dans Sportiv prezenți la evenimentul de la Ovidiu, au fost încurajatoare iar organizatorii privesc cu încredere spre ediția din 2020.

Sursa: https://ziarulamprenta.ro